Summit: Uniunea Europeană majorează la 8 miliarde de euro programul antișomaj. Grecia și Franța, printre principalii beneficiari în 2014

De Luminita Bogdan | 28.6.2013 .

Liderii UE au căzut de acord, în cursul nopţii de joi spre vineri, să accelereze deblocarea a şase miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor şi să majoreze la opt miliarde de euro suma consacrată acestui plan.

Comisia Europeană a propus ca suma de 6 miliarde de euro alocată pentru angajarea tinerilor în cadrul bugetului multianual al UE pentru 2014-2020 să fie mobilizată pe o perioadă de doi ani, în loc de şapte, cum se stabilise anterior. “Iniţiativa pentru tineret” are în vedere regiunile cele mai afectate de şomaj în rândul tinerilor din 13 ţări. Principalii beneficiari ar urma să fie în 2014 Spania, Grecia, Italia şi Franţa.

De altfel, președintele Francois Hollande a anunțat într-o conferință de presă că Franța va primi în următorii doi ani 600 de milioane de euro din planul vizând combaterea șomajului, iar cu această sumă vor fi sprijinite 300.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Banii alocați de UE pentru combaterea șomajului vor fi direcționați, timp de doi ani, începând din 2014, pentru crearea de locuri de muncă, pregătire profesională şi stagii sau ucenicii, timp de patru luni după terminarea studiilor sau în caz de şomaj. Economiştii au calificat măsura drept un exerciţiu de imagine pentru Uniunea Europeană, în absenţa unei implicări mai serioase a guvernelor naţionale din ţările vizate.

Măsurile de austeritate din ultimii ani şi criza financiară au ridicat numărul şomerilor, în Uniunea Europeană, la 26 de milioane, dintre care 5,6 milioane au mai puţin de 25 de ani. Situaţia este alarmantă în ţări precum Grecia şi Spania, unde peste 50% dintre tineri sunt în şomaj. În același timp, șefii de stat şi de guvern din statele membre UE au mai decis să îmbunătăţească finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în special prin intermediul Comisiei Europene şi al Băncii Europene de Investiţii.

De asemenea, liderii UE au aprobat la reuniunea de la Bruxelles bugetul Uniunii pentru perioada 2014-2020, care va permite finanțarea inclusiv a măsurilor pentru angajarea tinerilor. Președinții celor trei instituții europene (Comisia, Consiliul, care reprezintă statele membre, și Parlamentul European) au anunțat joi că au ajuns la un acord politic privind bugetul de 960 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 .

Acest acord politic ar trebui să obțină o majoritate calificată din partea celor 754 de membri ai Parlamentului European, într-un vot care va avea loc la sesiunea plenară din septembrie.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Bursa de Valori București a fost promovată la statutul de piață emergentă. Ce înseamnă asta pentru finanțarea economiei

Compania globală de evaluare FTSE Russell a promovat Bursa de Valori București (BVB) și implicit România la statutul de piata emergentă secundară de la cel […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Prăbușire cu 21% a industriei auto germane – risc de pierderi de miliarde de lei în industria de echipamente auto din România

Producția auto din Germania ar putea scădea cu circa 21% în aces an, ceea ce ar putea duce la o scădere direct proportională a cererii […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Comisia von der Leyen vs. Comisia Juncker: Schimbare de echilibru în Europa

Președintele-ales al Comisiei Europene a anunțat marți noua structură a executivului european. României i-a fost atribuit, prin viitorul comisar Rovana Plumb, portofoliul de la Transporturi. […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Fără precedent: România cere amânarea proceselor de la CEDO – nu mai are aparat care să o reprezinte

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a solicitat Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO), amânarea cauzelor programate pentru începutul lunii septembrie, pentru că nu mai […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Întâlnirea Klaus Iohannis – Donald Trump. Mesajele transmise de Administrația americană și explicate de șeful statului român

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, la Casa Albă, de omologul său american, Donald Trump. Este pentru a doua oară, după întâlnirea din iunie […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »