Summitul european de joi: Probleme vechi și testul unor strategii noi

De Elena Poenaru | 16.10.2012 .

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc, joi și vineri, la Bruxelles, într-un summit ce va dezbate în principal situația din țările zonei euro, după un weekend în care miniștrii de Finanțe și-au exprimat optimismul legat de „paravanul” pentru protestele din zona euro și de acțiunile ce trebuie luate pentru o creștere economică, relatează Bloomberg.

Ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble a declarat, luni, că este exclusă ieșirea Greciei din zona euro, așa că liderii europeni trebuie să găsească soluții pentru a rezolva diferențele între ei în ceea ce privește acordarea unor noi împrumuturi, Greciei și Spaniei, înainte ca investitorii să intre în panică din nou. Rămâne de văzut și cum se va reuși ajungerea la un compromis între cele 17 națiuni ale zonei euro în ceea ce privește uniunea bancară. „Summitul va releva cât de multe lucruri rămân de făcut”, spune Alex White, un economist al JPMorgan Chase & Co din Londra. „Preocuparea noastră este că reducerea stimulilor de pe piața financiară ar putea reduce eforturile politice în acest sens”.

În acest context, luna trecută, Banca Centrală Europeană a promis că va achiziționa bonduri ale statelor cu probleme și, printre altele, a fost aprobată crearea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) în valoare de 500 de miliarde de euro. Cu toate acestea, piețele sunt încă neliniștite, obligațiunile Spaniei pe 10 ani au crescut pentru a doua săptămână, după ce agenția Standard & Poor’s a redus ratingul de țară cu un nivel, până la gradul de deasupra celui de non-investiție.

Cancelarul Angela Merkel a vorbit despre moneda euro ca fiind „mai mult decât o monedă de schimb”, și a spus că liderii UE au stabilit, în sfârșit, un mecanism care să-i țină aproape pe membrii săi, pe termen lung. „Am fost testați de piețe să vedem dacă putem sau nu să rămânem uniți”, a spus Merkel. „Pentru asta, în ultimii doi ani am creat un instrument necesar pentru a proteja zona euro pe o bază sustenabilă”.

Pe de altă parte, secretarul american al Trezoreriei, Timothy F. Geithner, s-a numărat printre cei care au participat la reuniunea anuală a FMI din Tokyo, unde a lăudat noile politici economice europene, spunând că Europa a găsit „o strategie promițătoare”. Deși Spania ezită încă în a solicita un ajutor din partea UE, dar nu va putea amâna acest moment la nesfârșit, consideră economist la BNP Paribas SA în Londra.

La Atena, guvernul și experții internaționali încearcă să ajungă la un acord asupra politicilor economice, înaintea summitului de la Bruxelles, la care premierul Antonis Samaras va cere mai mult timp să implementeze acordul. Ajungerea la o înțelegere este o condiție absolut necesară pentru a primi o nouă tranșă de 31 de miliarde de euro, de care are nevoei pentru a-și plăti datoriile.

Ministrul suedez de Finanțe, Anders Borg, a declarat că Grecia ar putea să părărseacă zonaeuro, în următoarele șas eluni, în ciuda premiului Nobel acordat UE și a vizitei pline de entuziasm a lui Merkel la Atena, săptămâna trecută. „Este foarte probabil că vor ieși din zona monedei unice”, a spus Borg. „Nu putem exclude ca acest lucru să se întâmple în următoarea jumătate de an”, a adăugat el.

Oficialii BCE au retransmis, la summitul de la Tokyo, responsabilitatea către guvernele naționale de a găsi un răspuns la criza economică, susținând că politicienii trebuie să susțină încrederea în programele băncii centrale. Autorii politicilor monetare au respins însă cererile FMI de noi reduceri ale ratei dobânzilor, spunân că acest lucru ar avea un efect prea redus și nu există, practic, riscul scăderii inflației.

În afara problemei împrumuturilor, liderii vor discuta despre eforturile de integrare a sectorului bancar fragmentat, după ce se va agrea asupra creării unui organism de supervizare bancară subordonat BCE, care să se ocupe direct de acordarea acestor fonduri. Toate cele 27 de state membre UE trebuie să aprobe propunerea de supoervizare, pentru ca aceasta să poată fi implementată.

Summitul va testa, de asemenea, răspunsul liderilor la apelul președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, care dorește crearea unui buget propriu al zonei euro, care să aibă și puterea de a împrumuta. Țări importante, ca Germania și Finlanda, au respins deja schimbarea care presupune trecerea totală a costurilor împrumuturilor asupra bondurilor europene.

Țările UE plănuiesc să discute mai detaliat planul uniunii monetare la reuniunea din decembrie, precizează sursa citată.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »