Suveranul pontif va veni în România anul viitor. E al doilea Papă din istorie care vizitează o țară majoritar ortodoxă

De Adrian N Ionescu | 6.5.2017 .

Papa Francisc va veni în România „aproape sigur”, ca urmare a triplei invitații făcute de Președinția României, Patriarhia Ortodoxă Română și Conferința Episcopilor Catolici – s-a declarat optimist Ioan Robu, arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, citat de Agerpres.

Evenimentul ar putea coincide cu evenimentul de beatificarea a şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din ţara noastră, care au murit în închisorile comuniste.

„Nu ştim când va veni, dar suntem aproape siguri că va veni anul viitor. Am putea să vedem legătura care există între vizita Papei şi beatificarea episcopilor greco-catolici, pentru că nu ştim când va veni Sfântul Părinte, dar credem că Suveranul Pontif va fi de acord să facă această beatificare odată cu vizita în România. Eventualele întârzieri în procesul de pregătire a beatificării la Roma pot fi grăbite, dacă vizita Papei Francisc va avea un termen exact. Atunci se vor pune de acord ca tot ceea ce înseamnă proces de beatificare să fie făcut într-un timp mai scurt”, a declarat arhiepiscopul Ioan Robu, vineri, la Cluj.

Dosarele privind beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici ar trebui să ajungă în curând „pe masa cardinalilor”, potrivit episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.

„Până când nu vor intra pe masa cardinalilor aceste dosare nu putem calcula un timp. Acolo, la Vatican, cauza este în lucru, este vorba despre şapte episcopi, nu de unul, şi este foarte complexă, atâta timp cât mai sunt dovezi care apar pentru a demonstra beatificarea. Până nu se încheie această parte nu putem face o previziune”, a spus PS Florentin Crihălmeanu, citat de Agerpres.

Este vorba de „beatificarea servilor lui Dumnezeu: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu, episcopi morţi în faimă de martiri sub regimul comunist între anii 1950-1970”.

Beatificarea martirilor a fost unul dintre subiectele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, care a avut loc la Cluj-Napoca, în perioada 3 – 5 mai și la care au participat cei doi înalţi prelaţi citați mai sus.

În afară de vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România a mai fost abordat și subiectul sfinţirii Catedralei din Piaţa Cipariu din Cluj-Napoca, dedicată Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea.

La Conferinţa Episcopilor Catolici au participat 15 episcopi din toate diecezele şi eparhiile din ţară, romano şi greco-catolice, episcopul romano-catolic de Chişinău, Anton Coşa, precum şi arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »