Taxa de 75% pe avere, pentru bogaţii Franţei, respinsă de Consiliul Constituţional

De Elena Poenaru | 1.1.2013 .

Consiliul Constituţional din Franţa a respins, sâmbătă, introducerea impozitului de 75% pe venituri, introdus de preşedintele socialist Francois Hollande, relatează BBC.

Creşterea taxelor pentru cei care câştigă peste un milion de euro pe an a fost o promisiune-cheie în campania electorală a noului preşedinte francez.

Politica aceasta a înfuriat, însă comunitatea de afaceri şi a făcut ca unii dintre cetăţenii francezi bogaţi să spună că vor emigra.

Guvernul lui Hollande a promis acum că va revizuilegea adoptată de parlament în septembrie, referitoare la introducerea taxei respective, care ar trebui să intre în vigoare în 2013, pentru a răspunde criticilor venite din partea Consiliului.

Consiliul Constituţional a anunţat că noua taxă “nu a reuşit să demonstreze egalitate în privinţa poverilor publice”, pentru că, spre deosebire de alte forme de venit, urma să fie aplicată indivizilor, şi nu gospodăriilor. De exemplu, o gospodărie în care o persoană câştigă mai mult de un milion de euro urma să plătească această taxă, dar o gospodărie în care două persoane câştigă fiecare câte 900.000 de euro nu ar trebui să plătească acest impozit.

De asemenea, Consiliul a respins noile metode de calcul pentru taxele respective

Premierul Jean-Marc Ayrault a spus însă că guvernul va continua să susţină adoptarea acestei taxe. “Guvernul va propune un nou sistem, care să respecte principiile invocate în decizia Consiliului Constituţional”, a explicat el.

Noul impozit este perceput ca fiind simbolic, pentru că ar fi afectat, practic, doar circa 1.500 de oameni, pe o perioadă de doar doi ani. Dar adăugat la creşterile de taxe din Franţa, subiectul a devenit unul controversat în ţară.

Actorul francez Gerard Depardieu a anunţat, recent, că se mută în Belgia pentru a evita aceste taxe, dând naştere unor reacţii furioase din partea unor reprezentanţi ai partidelor de stânga. Au existat şi speculaţii că persoanele care au venituri mari, de exemplu cei care lucrează în domeniul bancar sau financiar se vor muta în altă parte, de exemplu la Londra.

Hollande a susţinut implementarea unei politici care să crească taxele, mai degrabă decât să reducă mai mult cheltuielile bugetare, fiind împotriva unor măsuri de austeritate implementate de mai multe ţări europene afectate de criza economică.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »