Tot mai mulţi solicitanţi de azil în Germania

De Elena Poenaru | 17.7.2013 .

Numărul celor care solicită azil politic în Germania a crescut, cel mai mare grup fiind cel al ruşilor, relevă BBC News.

În prima jumătate a acestui an, peste 43.000 de refugiaţi au cerut azil politic, cu 86% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Este cel mai mare nivel pe care l-au atins aceste solicitări din 1999 până acum, când au fugit locanicii din calea războiului Serbia-Kosovo.

Mulţi dintre cei care cer azil sunt din regiunea cecenă, unde abuzurile şi încălcarea drepturilor omului sunt la ordinea zilei.

Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, a spus că “în 2012, cei mai mulţi dintre cei care au cerut azil politic în Uniunea Europeană au venit în Germania, iar în prima jumătate a anului 2013 numărul cererilor s-a dublat”.

Potrivit ministrului, 9.957 de persoane au venit din Rusia şi au cerut azil politic în Germania, comparativ cu 4.517 care au venit din Siria şi 3.448 din Afganistan.

Cifrele referitoare la refugiaţii din Cecenia i-au uimit pe analişti, pentru că nu a existat o deteriorare vizibilă a situaţiei din această ţară. Nici nu a avut loc vreun război în Caucazul de Nord. Rusia insistă că a stabilizat situaţia din Cecenia, împreună cu “aliaţii din regiune”.

Mii de oameni au fost ucişi şi alte mii s-au refugiat, după ce trupele ruseşti au intrat în Cecenia, în 1999, pentru a zdrobi revolta separatiştilor. Rebelii au cerut plecarea armatei ruse, într-un război de gherilă, care a lăsat cecenia în ruină.

Autorităţile germane au respins circa 40% dintre solicitanţii de azil politic. În ultima perioadă, rata respingerilor pentru cei din Serbia şi Macedonia a fost de 100%.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »