Turcia / Comisia Electorală a rezolvat rapid contestațiile – referendumul constituțional este validat

De Victor Bratu | 19.4.2017 .

Comisia Electorală Supremă din Turcia, YSK, a respins miercuri cererea de anulare a referendumului de duminică depusă marți de principalul partid de opoziţie, CHP, relatează Hurriyet.

CHP a depus o plângere oficială la Înalta Comisie Electorală (YSK), prin care a cerut anularea referendumului de modificare a Constituţiei ce a avut loc duminică, invocând o serie de nereguli.

După decizia rapidă a YSK, principala formaţiune de opoziţie din Turcia ia în calcul retragerea din Parlament, în semn de protest faţă de neregulile din referendumul de duminică, a declarat o purtătoare de cuvânt a partidului citată de Reuters.

Printre neregulile evocate se numără în special decizia Comisiei Electorale, anunţată cu numai câteva ore înainte de încheierea votului, de a lua în calcul şi buletinele de vor care nu au ştampilele oficiale care să dovedească faptul că sunt autentice.

Preşedintele Erdogan a reuşit să câştige referendumul pentru extinderea puterilor prezidenţiale, dar observatorii internaţionali denunţă că până la 2,5 milioane de voturi ar fi fost manipulate prin neştampilarea buletinelor la secţiile de vot din Turcia. 51,4% dintre alegătorii turci au susţinut la urne reformele constituţionale.

Preşedintele turc a respins vehement criticile formulate de observatorii OSCE, care au denunţat o serie de nereguli şi au precizat că procedurile folosite în cadrul votului cu privire la extinderea puterilor preşedintelui ”nu se ridică la înălţimea” standardelor internaţionale.

Organizaţia a mai citat între ale nereguli distorsiuni în campania dinainte de vot în favoarea taberei ”da”, intimidarea susţinătorilor campaniei ”nu” şi faptul că întrebarea adresată în referendum nu a fost tipărită pe buletinul de vot.

”Mai întâi aflaţi care vă este locul! Nu vom vedea ori auzi rapoartele motivate politic pe care le pregătiţi”, a transmis preşedintele turc observatorilor internaţionali de la OSCE.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »