Ucraina: Partidul lui Ianukovici câștigă alegerile parlamentare (rezultate parţiale)

De Elena Poenaru | 29.10.2012 .

Ucrainienii au votat,duminică, în alegerile legislative, urmărite cu atenţie de europeni şi americani, alegeri monitorizate de peste 3.500 de observatori, dintrre care 600 ai OSCE, relatează BBC.

UPDATE:

Observatorii internaţionali au declarat că alegerile din Ucraina reprezintă un pas înapoi pentru democraţie, fiind vorba despre “un abuz de putere şi un rol excesiv al banilor”. Declaraţia a fost făcută de reprezentanţi ai OSCE, imediat după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor, care arată că partidului preşedintelui Viktor Ianukovici a câştigat scrutinul, iar formaţiunea Iuliei Timoşenko s-a clasat pe locul doi, în timp ce fostul premier Timoşenko rămâne la închisoare, potrivit BBC. 

Luni, Iulia Timoşenko a anunţat că intră în greva foamei, în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor, şi va accepta să bea doar apă. “Nu ar trebui ca cineva să fie nevoit să facăo vizită la închisoare pentru a sta de voră cu o figură emblematică a opoziţiei”, a arătat OSCE.

“Având în vedere abuzul de putere şi rolul excesiv al banilor în aceste alageri, progresele democratice par să dispară în Ucraina”, a spus Walburga Habsburg Douglas, parlamentar suedez, care a condus misiunea OSCE. Crticile prezente contrastează cu concluziile procesului electoral din februarie 2010, care au fost considerate ca fiind transparente, nepartizane şi un semn al democraţiei. Acele alegeri fuseseră câştigate de Viktor Ianukovici, care a învins-o atunci pe Iulia Timoşenko.

După numărarea a aproape două treimi din voturi, Partidul Regiunilor al lui Ianukovici a obţinut 34,2% din voturile de pe listă, comparativ cu 22,5% cât a obţinut formaţiunea de opoziţie. De asemenea, Partidul Regiunilor se pare că va ocupa 114 din cele 225 de mandate uninominale, ceea ce ar putea să-i asigure o majoritate în parlamentul de 450 de locuri.

Oficialii au anunţat că alegerile s-au desfăşurat corect, cu o participare la vot de 45%, un procent mediu pentru Ucraina. Comuniştii, aliaţii tradiţionali ai lui Ianukovici, s-au clasat pe locul trei cu circa 15%. Noul partid al campionului mondial la box, Vitalie Klitschko, numit UDAR (Lovitura) a obţinut circa 13%. Ultranaţionaliştii din Svoboda (Libertatea) se pare că au depăşit, de asemenea, pragul de 5%, necesar pentru a putea accede în Parlament, obţinând în jur de 8% dintre voturi.

Critici pentru Ianukovici

Potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, partidul preşedintelui Viktor Ianukovici, Partidul Regiunilor, a câştigat majoritatea mandatelor în Parlament, dar opoziţia a reuşit să obţină un scor mai bun decât era de aşteptat.

Guvernele occidentale l-au criticat pe Ianukovici pentru că a trimis-o la închisoare pe fostul premier Iulia Timoşenko, care era considerată lider al opoziţiei, dar preşedintele ucrainean s-a apărat susţinând că decizia a fost a justiţiei, care este independentă.

Oficialii spun că alegerile s-au desfăşurat corect şi doar 40% din electorat a ieşit la urne, ceea ce este un scor mediu pentru ucrainieni. Ei şi-au ales acum cei 450 de parlamentari, dintre care jumătate sunt aleşi pe liste şi jumătate uninominal.

Sondajele de ieşire de la urne, bazate doar pe voturile exprimate pe liste de partid, arată că Partidul Regiunilor ar fi obţinut 28%, urmat de Opoziţia Unită, din care face parte Partidul Patria al Iuliei Timoşenko,cu 24,7%.

Celelalte formaţiuni politice au fost Partidul Libertăţii cu 12,5%,comuniştii cu 12,5% şi Partidul anticorupţie Udar (Lupta), al campionului la box Vitalie Klitschko, cu 15,4%.

În total, se pare că partidul şefului statului se întoarce în Parlament, cu o majoritate, dar mai slabă decât până acum.  Rezultate parţiale ale scrutinului vor fi date publicităţii în cursul zilei de luni.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »