Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 24.4.2013 .
Comisia Europeană a adoptat noi reguli prin care celor care iau împrumuturi în Uniunea Europeană li se va refuza ipoteca dacă nu reuşesc să treacă un test al solvabilităţii lor, potrivit BBC.
Noile directive vor preveni repetarea situaţiilor în care au fost acordate împrumuturi ipotecare riscante. Acordul include şi planuri pentru a facilita căutarea de către consumatori a celui mai bun împrumut.
Noile reguli ar urma să nu aibă un impact prea important asupra Marii Britanii. Consiliul Creditorilor Ipotecari a declarat că reglementările britanice, care au fost sprijinite recent, au deja implementată o protecţie a consumatorului mai bună şi o informare a clienţilor mai eficientă.
Directiva propusă de preşedinţia irlandeză a UE, este menită să oprească unele cazuri abuzive de credite ipotecare acordate fără nicio verificare prealabilă a beneficiarilor.
Caracteristica principală este că orice persoană care împrumută din cele 27 de state membru UE ar urma să fie refuzată, când cere un împrumut pentru cumpărarea unei case, dacă nu reuşeşte să treacă un test standard de creditare.
Alte prevederi ale acordului se referă la: informarea standard a clienţilor pentru a-şi găsi cea mai potrivită modalitate de creditare, care să le servească scopurilor lor; informaţii detaliate despre un anumit împrumut, inclusiv avertizări referitoare la viitoare schimbări ale ratei dobânzilor sau costurile împrumutului într-o monedă străină; interzicerea publicităţii mincinoase; o perioadă de gândire pentru cei care contractează un credit ipotecar: dreptul de a returna împrumutul mai devreme, chiar dacă acest lucru presupune o taxă; creditorii vor fi nevoiţi să demonstreze indulgenţă faţă de cei care au probleme cu restituirea împrumutului, şi nu să intre imediat în posesia casei respective.
“Criza financiară a început criza din SUA unde ipotecile au fost acordate fără verificări prealabile asupra solvabilităţii clienţilor, iar proasta informare şi consumatorii vulnerabili au încurajat riscul excesiv”, a spus comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier.