UE suspendă pentru un an taxele aeriene de protecţie a mediului

De Elena Poenaru | 14.11.2012 .

Uniunea Europeană a amânat o extindere planificată a regulilor prin care se solicită liniilor aeriene să plătească pentru emisiile de dioxid de carbon, astfel încât să includă cursele către şi dinspre destinaţii din afara UE, potrivit BBC.

Noile reguli au fost criticate de SUA, China şi India, printre alţii.

Comisarul european pentru protecţia mediului, Connie Hedegaard, a spus că a propus “amânarea cu un an a acestor noi regulamente”.

Ea a precizat că suspendarea ar putea face ca negocierile să progreseze în privinţa acordului asupra emisiilor în plan global. Dacă însă Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă (ICAO) nu face un progres către ajungerea la un acord până anul viitor, taxa europeană va fi reintrodusă.

UE a iniţiat schema comercializării emisiilor de carbon (ETS) la 1 ianuarie 2012. Regulile actuale se referă zborurile interne, care decolează şi aterizează exclusiv pe teritoriul celor 27 de state membre UE.

India şi China au fost printre cei mai vocali oponenţi ai ETS, India interzicând companiilor sale aeriene să se supună acestor reguli, în aprilie.

Recomandările Comisiei Europene au venit după întâlnirea de vineri a conducerii Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, în care s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un mecanism de piaţă pentru emisiile de gaze. Comisia a susţinut că a introdus propria schemă de tranzacţionare a cotelor de emisii pentru că “a aşteptat prea mulţi ani o astfel de iniţiativă din partea ICAO”. “Nimeni nu vrea un program internaţional privind lupta contra emisiilor de dioxid de carbon mai mult decât noi”, a spus Hadegaard.

Mecanismul european a fost creat în 2005, cu referire la fabrici şi alte entităţi la sol care emit CO2, dar a fost extins la avioane la începutul acestui an. Avioanele care folosesc aeroporturile din UE trebuie să plătească o taxă pentru fiecare tonă de CO2 emisă.

Liniile aeriene au anunţat că acest lucru le costă 17,5 miliarde de euro pe o perioadă de 8 ani. Dar UE a susţinut că, de fapt, este vorba de doar 4-24 de euro în plus la preţul unui zbor la mare distanţă.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »