Un pas mare spre salvare: Grecia s-a înţeles cu UE şi FMI pe planul de austeritate

De redactia | 24.6.2011 .

Grecia a finalizat joi discuţiile cu delegaţiile Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional asupra planului său de austeritate pentru următorii cinci ani, iar guvernul va înainta săptămâna viitoare în Parlamentul de la Atena legislaţia necesară.

”Tocmai am vorbit cu ministrul de finanţe, care a spus că discuţiile dintre guvern şi troică au fost finalizate şi ne îndreptăm spre adoptarea de către parlament, săptămâna viitoare, a ţintelor pe termen mediu şi a primei legi de implementare”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al guvernului, Elias Mossialos.

Noul ministru grec de finanţe, Evangelos Venizelos, va implementa măsuri de majorare a taxelor şi reducere de cheltuieli ale statului, pentru a acoperi un deficit de 3,8 miliarde de euro.

Pe de altă parte, şefii de stat şi de guvern din zona euro au făcut apel la stabilirea unui nou plan de ajutor în favoarea Greciei pentru începutul lunii iulie, legat de adoptarea măsurilor de austeritate promise de Atena, se arată într-un proiect de declaraţie citat de AFP.

”Şefii de stat şi de guvern din zona euro fac apel la miniştrii de finanţe să finalizeze lucrul asupra tuturor elementelor’ în discuţie pentru Grecia, şi anume deblocarea unui împrumut de 12 miliarde de euro din planul de ajutor de anul trecut, dar şi liniile generale ale unui nou program de sprijin, pentru a permite punerea lor în aplicare la începutul lunii iulie. Şefii de stat şi de guvern din zona euro sunt de acord ca fondurile suplimentare necesare să fie finanţate din surse deopotrivă publice şi private”. se arată în proiect.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »