Un tablou sumbru: lista lucrurilor pe care NU știm să le putem produce. Ce importă România din UE şi de la cine. Nu prea e clar (sau e?) și de ce

De Mariana Bechir | 18.4.2017 .

Schimburile cu țările din UE au fost în anul trecut de circa 43 miliarde de euro la export (75% din total exporturi) și aproape 52 miliarde euro la import (77% din total importuri).

Pe partea de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 14,3 miliarde euro (25% din total exporturi) și importuri de 15,4 miliarde euro (23% din total importuri).

Practic, aproape 90% din deficitul extern rezultat din schimbul de mărfuri a provenit din relaţiile comerciale cu ţările partenere din UE. Ceea ce face utilă o trecere în revistă a importurilor din aceste ţări pe categorii de mărfuri, aşa cum sunt ele grupate la nivel internaţional şi sunt disponibile la nivelul statisticii ţinute strict de INS împreună cu institutele omoloage din UE.

Ideea este de a vedea dacă nu cumva, pe lângă intrările, să le spunem ”normale”, pentru orice economie, aducem în ţară într-o proporţie cam mare pentru posibilităţile de care dispunem şi mărfuri pe care le-am putea fabrica aici, pentru a creea locuri de muncă şi PIB la noi şi nu în alte ţări participante la piaţa unică.

Am inclus în prezentare doar ţările care deţin cea mai mare parte din importurile pe diferite categorii, pentru a vă putea forma o idee în raport cu care dintre ele vem o competitivitate scăzută. A cărei îmbunătăţire, fie şi la un nivel oarecare, ar putea determina echilibrarea schimburilor externe şi ar putea susţine, prin aportul valutar majorat, cursul de schimb al leului.

De reţinut! schimbarea circulaţiei unui tip de marfă dinspre intrarea în România către plasarea pe piaţa ţării partenere ar avea un dublu efect, pe sistemul de la un meci de tenis sau de volei, unde cineva trebuie să-şi adjudece punctul pus în jos. Dacă nu o faci tu, o face adversarul, nu există remize, precum la şah.

1- Mâncarea – luată din vecini

Simplificat, România a exportat anul trecut produse agroalimentare de aproape cinci miliarde euro dar a şi importat undeva spre şase miliarde euro, de unde a rezultat cam un miliard de euro deficit comercial din cele aproape zece miliarde consemnate în total. Tot cam de un miliard de euro am importat carne şi lapte, unde, pe lângă campioana europeană a majorităţii exporturilor, Germania, apar colegele de bloc estic ceva mai abile în a-şi dezvolta zootehnia, Ungaria şi Polonia.

Reamintim că înainte de 1989, circula, ca obiectiv fezabil şi în curs de atingere, ideea de a avea o agricultură în care sectorul vegetal şi cel animal să aibă ponderi aproximativ egale. În prezent, producţia de profil se împarte cam două treimi pe zona vegetală ( meteodependentă) şi doar o treime pe partea de zootehnie. Ceea ce explică şi producţia insuficientă pentru a acoperi cererea unei populaţii destul de importante, a şaptea ca mărime la nivel european.

Parcă nu prea se justifică să importăm, dincolo de omniprezenţa germană, carne de 127 milioane de euro din Ungaria ( după ce, de pildă, Comtimul s-a desfiinţat şi producţia s-a mutat dincolo de graniţă) sau lapte aceeaşi ţară sau Polonia ( în total, alte 152 milioane de euro), pentru că nu suntem în stare să ne organizăm producţia şi colectarea de lapte, pentru trecerea masivă spre tehnolgia UHT.

Interesant, ca să nu spunem, altfel, ar fi şi de ce trebuie să importăm de aproape o jumătate de miliard de euro cereale de la vecinii unguri şi bulgari. Precum şi fructe şi legume din celebra producătoare Olanda sau cacao şi preparate din cacao din Bulgaria.

Nivelul relativ redus de dezvoltare al unei industrii nu atât uşoare cât luată în uşor, cea alimentară, explică în mare parte şi importurile de tip ”preparate din cereale şi patiserie” cât şi pe cele de ”reziduuri din industria alimentară”.

2- Petrochimia, marea durere a comerţului exterior. Unde, dacă până și Ungaria și Bulgaria…

Marea problemă pe care o întâmpinăm în comerţul exterior şi cea care ne dă dureri de cap ca deficit sectorial este petrochimia, sector care ne-a adus anul trecut 86% din deficitul comercial.

Care n-ar fi existat, practic, dacă nu am fi avut grade de acoperire a importurilor din exporturile realizate de doar 25% la produse chimice şi 53% la o grupă unde ar fi trebuit să fim exportatori pe net, cea de combustibili şi lubrifianţi (vezi tabelul).

Aproape şapte miliarde de euro pe minus reprezintă factura distrugerii chimiei româneşti, trecuta de la academiciana CoDoi în mâinile sectorului privat în căutare de profit de moment fără a-şi onora investiţiile de mediu ulterioare sau pe post de paravan pentru interese strategice, care merg până la afecta siguranţa naţională.

Nu întâmplător, dar îngrijorător, apar în lista produselor de import pe 2016, produse farmaceutice în valoare de 2,4 miliarde euro, deşi plasarea Ungariei pe locul trei în topul ţărilor de provenienţă ne spune că puteam evolua şi altfel cu acest sector strategic pentru sănătatea cetăţenilor.

Ungaria conduce, surprinzător, şi în topul ţărilor de unde importăm combustibili şi uleiuri minerale, în care, pe un stupefiant loc patru, apare acum Bulgaria.

Dar cea mai mare lipsă a pieţei interne, vădită prin valoarea impresionantă a importurilor, apare la materiale plastice şi articole din acestea, cu peste trei (trei!) miliarde de euro. Unde Ungaria şi Polonia secundează cu succes Germania în a plasa pe piaţa românească ce nu mai suntem noi în stare să facem. Situaţie repetată la nivel de cauciuc şi produse din cauciuc, unde dă şi Cehia o mână de ajutor la deficitul cronic al comerţului românesc.

Cum, după ”Odioasă”, nu ne-am mai prea bătut capul cu cercetarea în domeniu şi cu modernizarea tehnologiilor iar în procesele de producţie e nevoie de multe substanţe chimice, am ajuns să apelăm până şi la importuri măricele din ţări mai mititele precum Belgia la grupele ”diverse” şi ”coloranţi şi vopsele”, Irlanda ( ?!) la grupa de ”uleiuri esenţiale, parfumuri şi cosmetice ” sau Olanda la ”produse chimice organice”.

Să mai amintim și că importăm până și banalele săpunuri şi preparate de spălat de vreo 20 de euro pe an pe cap de locuitor ( 362 milioane de euro), cu marile trei puteri furnizoare de bază dar şi cu Ungaria imediat după Italia şi Franţa.

Şi, ca să nu ne neglijăm vecinii colegi de UE la fel ca pe combinatele de profil pe care am ţinut morţiş să le punem pe butuci, deşi aveam gaze naturale din producţia internă, am ajuns să importăm îngrăşăminte chimice de la ”celebra” producătoare de profil Bulgaria, dar şi la paritate cu Germania, din Ungaria.

3)  200 de milioane pe vată și funii… Cum adăugăm noi ceva valoare în industria uşoară

Din următoarele grupe, ceea ce sare în ochi, dincolo de importurile fireşti prin specializarea intraindustrială, este grupa de materiale textile şi articole din acestea, care adună importuri de peste 3,7 miliarde de euro. Practic, România importă unele materii prime de calitate din alte ţări şi adaugă ceva valoare aici (ei o adaugă acolo pentru că ar avea costuri mari cu forţa de muncă), ceea ce echivalează cu o activitate de lohn, produsele fiind mai apoi exportate, preponderent, tot spre vest.

Aşa se explică cum apar în topurile pe poziţii de mărfuri ţări precum Regatul Unit (UK) la filamente sintetice, ţesături de mai multe feluri şi broderii.

Mai ciudat este, însă, cum importăm cantităţi destul de importante de lână din Italia, Germania sau Cehia (!) sau bumbac din aceleaşi Italia şi Germania, la care se adaugă Franţa şi Austria (!!). Nu atât de ciudat, însă, ca importurile de aproape de 200 de milioane de euro de produse ”high-tech” precum vată, pâslă, sfoară şi frânghii.

4- Metalurgia nu mai salvează România

După povestea cu grămada de fie vechi nici măcar nu am mai performat în a face fier nou.

Privatizările din metalurgie făcute după ureche şi interese mai mult sau mai puţin obscure, ne-au adus în situaţia de a importa metale şi produse din metal în valoare de peste cinci miliarde de euro, unde topul este alcătuit de marile economii europene care sunt principalii parteneri comerciali, Germania, Italia şi Franţa.

Ceea ce nu ar trebui să ne mire prea mult, dacă nu am vedea cum se conturează, imediat în spatele Franţei, silueta Poloniei. Pe lângă care se strecoară importuri semnificative de fontă, fier şi oţel din ţări precum Slovacia şi Bulgaria (!), aluminiu şi articole de aluminiu din Ungaria şi cupru şi articole din cupru din Grecia (!!).

5- Incluşi pe fluxul de producţie al atelierelor europene

Pe singura zonă din comerţul exterior unde avem un plus sectorial important, cea de maşini, utilaje şi mijloace de transport (scor aproximativ pe 2016 cam 27 miliarde euro la 25,5 miliarde euro pe total schimburi externe, şi un plus aferent care bate spre un miliard şi jumătate de euro), avem şi cele mai consistente importuri, cu peste 20 de miliarde de euro la cele două gruoe prezentate mai jos.

Din nou, partea leului o iau marile economii occidentale, ceea ce ar fi normal dacă nu am observa şi importuri de aparatură electrică din Ungaria, în sumă de aproape un milliard de euro sau intrările din alte ţări unde se fabrică autovehicule ale unui important grup multinaţional, adică Spania şi Cehia.

Chestiunea nu este că au şi ele marca lor naţională, cum avem şi noi Dacia, via grupul francez Renault ( lăudată fie decizia luată spre finele anilor 1960). Chestiunea este că noi producem masiv componente ale unor produse care se întorc, la alte preţuri şi cu o altă valoare adăugată, pe post de importuri, eventual de lux.

E bine că suntem incluşi într-un important lanţ de producţie, care ne aduce beneficii la nivelul locurilor de muncă şi comerţului exterior. Dar ar fi de observat cum suntem competitivi preponderent prin costul mai mic cu forţa de muncă (unde ne comparăm cu Marocul şi nu cu Cehia) şi implicit, prin costurile ceva mai mici ale subansamblelor şi prin preţurile mai mici ale automobilelor în clasa din care fac parte.

6- Ce NU prea ştim să facem, de la supertehnologii la jucării

În fine, avem probleme şi cu tehnologiile mai sofisticate (aproape 1,2 miliarde de euro importuri de instrumente şi aparatură optică, foto şi ceasuri, segment foarte competitive pe care nu am prea excelat nici pe vremuri). Precum şi cu mobila, unde polonezii vin cu marfă ceva mai bine adaptată ca raport calitate/preţ la cererea noastră, aflată în proces de occidentalizare, dar fără a dispune şi de banii aferenţi.

Culmea e că am cam pierdut trenul şi la alte produse care pot părea banale dar nu prea sunt şi unde se pot face bani buni din valoarea adăugată mare. Adică la jucării, unde importăm masiv din Bulgaria, Ungaria şi Grecia, în lipsa interesului nostru de a dezvolta mai consistent o industrie de profil.

Da, jucării…

Tweet Y!M