Uniunea Eurasiatică, creată de Rusia ca răspuns la UE, vrea acum colaborarea cu Uniunea

De Anne-Marie Blajan | 2.1.2015 .

Tratatul privind crearea Uniunii Eurasiatice, proiectul preşedintelui Vladimir Putin de a reintegra economiile fostelor republici sovietice şi de a crea o contrapondere la Uniunea Europeană, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2015.

“Planul nostru este să iniţiem cât mai curând contactele oficiale între Uniunea Europeană şi Uniunea Economică Eurasiatică. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a vorbit despre acest lucru mai demult. Sancţiunile impuse de UE Rusiei nu reprezintă un obstacol”, a declarat Vladimir Cizhov, ambasadorul Rusiei pe lângă UE.

“Cred că logica ne îndeamnă să explorăm posibilitatea constituirii unui spaţiu economic comun în regiunea eurasiatică, incluzând principalele ţări vizate de Parteneriatul Estic” (R.Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Ucraina, a adăugat diplomatul rus.

Proiect ambiţios, ambiţii greu realizabile

Preşedintele Rusiei speră ca într-o zi uniunea nou creată va fi egală din punct de vedere economic cu SUA şi China şi că va reuşi să fie o contrapondere la influenţa tot mai mare a occidentului asupra fostelor republici sovietice.

“Am creat un centru de dezvoltare economică puternic şi atractiv, o mare piaţă regională care aduce la un loc mai mult de 170 de milioane de oameni. Uniunea noastră are uriaşe rezerve de resurse naturale, deţinând o cincime din rezervele mondiale de gaz şi 15% din cele de petrol”, a spus preşedintele Vladimir Putin.

FOTO: Wall Street Journal

În ciuda acestor numere, blocul economic nu se poate apropia măcar de “marea ligă”. Chiar dacă i se alătură şi Armenia şi Kîrgîstan, PIB-ul său va fi la o cincime din cel al UE şi SUA şi la mai puţin de o treime din cel al Chinei. Uniunea eurasiatică nu rămâne decât un proiect politic.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »