Uniunea Europeană îndeamnă Chișinăul și Tiraspolul la o cooperare constructivă pentru soluţionarea conflictului transnistrean

De Luminita Bogdan | 23.6.2013 .

Uniunea Europeană susţine declaraţia OSCE, care și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu decizia unilaterală a regimului separatist privind ” legea frontierei de stat”, și îndeamnă Chișinăul și Tiraspolul să lucreze într-un spirit constructiv, în cadrul formatului de negocieri 5+2, pentru soluționarea pașnică a dosarul transnistrean.

“Îndemn cele două părți ale conflictului transnistrean să lucreze într-un spirit constructiv, în cadrul negocierilor în format 5+2, pentru a găsi o soluționare pașnică. Reconfirm angajamentul Uniunii Europene de a sprijini procesul de reglementare, în interesul și în beneficiul cetăţenilor, printr-un dialog cu toate părțile interesate și printr-un program amplu de consolidare a încrederii pe care ambele maluri ale Nistrului”, arată un comunicat dat publicității de șefa diplomației europene, Catherine Ashton (foto).

Oficialul european exprimă, de asemenea, susținerea Uniunii Europene față de declarația ministrului ucrainean de externe, Leonid Kojara, a cărui țară deține președinția OSCE, organizația fiind mediator în procesul de negocieri în formatul 5+2, alături de Rusia şi Ucraina. Statele Unite şi Uniunea Europeană au statut de observatori în acest dosar.

“Susțin declarația făcută de către președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de externe a Ucrainei, Leonid Kojara, în ceea ce privește așa-numitul act legislativ pe care autoritățile transnistrene îl numesc “privind frontiera de stat”, a declarat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Situaţia în jurul conflictului transnistrean s-a agravat în ultimul timp, în special după ce acum zece zile liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat legea privind “frontiera de stat” a regiunii separatiste, care include şi satul Varniţa din dreapta Nistrului. Decizia a stârnit un val de îngrijorare în Republica Moldova, provocând reacţia misiunii OSCE şi Ambasadei Statelor Unite, în timp ce experţii au atras atenţia că acţiunile provocatoare din ultimul timp ale regimului separatist pot duce la un nou conflict armat.

Parlamentul Republicii Moldova a votat, vineri, după două zile de dezbateri, o declaraţie prin care condamnă acţiunile Tiraspolului. Documentul, care încă nu a fost dat publicităţii, a fost votat cu 76 de voturi pentru şi 5 abţineri, din totalul celor 101 deputaţi. Liberalii, care nu au votat declaraţia, şi-au explicat gestul prin faptul că nu a fost susţinut niciun amendament pe care l-au propus, inclusiv acela de a schimba rolul Rusiei din mediator în conflictul transnistrean, în cel de observator.

Tensiunile intervinîn condițiile în care Republica Moldova se pregătește să parafeze la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius, Acordul de Asociere cu UE, urmând ca documentul să fie semnat anul viitor, când, de asemenea, Chișinăul are șanse să primească undă verde pentru liberalizarea regimului de vize.

Patru poliţişti moldoveni, reţinuţi la Varniţa de separatiştii transnistreni

Între timp, situaţia devine tensionată în satul Varniţa, care, începând din 24 iunie, când intră în vigoare “legea frontierei de stat” adoptată de liderul separatist Evgheni Şevciuk, ar urma să intre în componenţa regiunii separatiste.

Patru poliţişti moldoveni au fost reţinuţi vineri la Varniţa de forţele transnistrene. Potrivit şefului Biroului pentru Reintegrare, George Balan, unul dintre poliţiştii reţinuţi este bănuit de transportarea unui deţinut din Tighina. Cei patru poliţişti sunt angajaţi ai Comisariatului de poliţie Bender. Ei au fost reţinuţi în timp ce se deplasau spre serviciu. Autorităţile de la Chişinău au declarat că au dispus măsuri pentru clarificarea cazului şi pentru a evita orice incidente.

Potrivit Publika.md, forţele separatiste transnistrene au intensificat în ultima perioadă controalele în satul Varniţa, din raionul Anenii Noi, Locuitorii spun că sunt opriţi şi verificaţi fără nicio explicaţie.

La sfârşitul lunii aprilie, autorităţile separatiste au instalat, unilateral, două posturi de control între satul Varniţa, controlat de Chişinău, şi sectorul Severnîi, din oraşul Bender. Atunci, locuitorii din Varniţa au evacuat cu forţele proprii postul de control instalat de miliţia transnistreană.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »