Valentin Lazea / Proiectul european (III) : În ce constă uniunea fiscală europeană ?

De Valentin Lazea | 11.7.2012 .

Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este aceea de întrebări şi răspunsuri, pornind de la un chestionar întocmit de jurnalistul Cristian Grosu. Opiniile prezentate au un caracter personal şi nu implică in vreun fel instituţia BNR. (Valentin Lazea)

Chiar dacă ignorăm  pentru un moment dimensiunea sa geopolitică, proiectul european a fost până în prezent o iniţiativă câştigătoare (de tip win-win) pentru toate părţile implicate: statele cu excedent din Nord au avut o piaţă de desfacere mare în Sudul Europei, iar statele cu deficit din Sud au beneficiat, timp de mulţi ani, de finanţări la dobânzi extrem de mici. Astfel, sunt justificate eforturile mari făcute în ultimul timp pentru păstrarea şi continuarea proiectului european.

(Citește și: Valentin Lazea / Proiectul european (I): întrebări și (posibile) răspunsuri)

 

și:

(Valentin Lazea / Proiectul european (II): De ce nu ar putea rezista moneda euro în lipsa unei uniuni politice)

3. În ce constă uniunea fiscală europeană? Cine şi cum ar putea să o promoveze?

Uniunea fiscală nu trebuie să însemne o unificare  a tuturor taxelor şi impozitelor. În definitiv, în statele din componenţa SUA există atât impozite locale (statale, municipale) cât şi impozite federale. Mai degrabă, uniunea fiscală ar trebui să implice permiterea unui control federal asupra bugetelor statale, aşa cum se întâmplă în ultimul timp în Europa, prin iniţiative de genul Semestrului European, legislaţiei Six Pack, etc. Pentru a fi credibile (diferenţiindu-se astfel de abordările anterioare) astfel de controale ar trebui să fie însoţite de sancţiuni, care să poate fi impuse de o majoritate (nu de o unanimitate) a statelor membre ale uniunii fiscale.

Un punct esenţial îl constituie tratarea datoriilor publice acumulate în timp, prin emiterea în comun de eurobonduri. De remarcat că opoziţia Germaniei la eurobonduri nu este una de principiu, cât una tactică, germanii dorind  să se convingă mai întâi dacă europenii doresc „mai multă Europă sau (doar) mai mulţi bani germani”.

De altfel, un grup de economişti germani a elaborat în noiembrie 2011 o propunere de mutualizare a părţilor de datorie publică ce depăşesc 60 la sută din PIB naţional, care să fie garantată de un fond comun constituit din active ale statelor implicate şi care să fie temporar, expirând în 20-25 de ani, după ce excedentul de datorie publică va fi fost plătit. Pentru acesta, statele implicate ar trebui să îşi prevadă în bugete resurse separate, destinate în mod expres plăţii acestor datorii excedentare. Este o schemă similară celei  propuse de Alexander Hamilton după Războiul de Independenţă al SUA, prin anii 1780.

Dar, aşa cum arătam în articolul anterior, chiar şi ajungerea la un acord în ceea ce priveşte uniunea fiscală s-ar putea să nu fie de ajuns pentru calmarea pieţelor; pentru acesta este nevoie de anunţarea, pentru un anumit orizont de timp, a uniunii politice. Acest lucru va fi deosebit de greu de “vândut” elitelor şi electoratului francez, obişnuite prin tradiţia gaullistă să vadă în Europa un mijloc de satisfacere a intereselor naţionale şi nu invers.

În aceste condiţii, este de înţeles temporizarea germană, chiar dacă unele gesturi de bunăvoinţă au fost făcute: de exemplu, Curtea Constituţională de la Karlsruhe a ratificat constituirea fondurilor financiare EFSF şi ESM pentru ajutorarea altor state cu probleme, mai mult în spiritul decât în litera constituţiei germane.
Este evident că o uniune politică nu poate funcţiona pe bază de voturi unanime. Aşa cum Părinţii Fondatori ai Statelor Unite ale Americii au stabilit că sunt suficiente voturile a 9 din 13 state pentru a merge mai departe, aşa şi Europa politică va fi o construcţie a celor capabili şi doritori („willing and able”). Mai mult, interesele statelor-lider, precum Germania, vor trebui să accepte o recunoaştere aparte, aşa cum ne-o demonstrează un alt exemplu istoric: după unificarea Germaniei din 1871, nici o decizie majoră din Reichstag nu a  fost luată fără asentimentul Prusiei, deşi aceasta deţinea doar 20 la sută din numărul voturilor parlamentare.

Cât priveşte uniunea monetară, poate că studierea istoriei SUA ne oferă un exemplu creativ de rezolvare, prin crearea pe teritoriul zonei euro a două monede (euro-Nord şi euro-Sud ). Cea de a doua ar urma să fie stabilită la un nivel devalorizat faţă de prima, cu 25-30 la sută, sau cu cât este nevoie pentru o recăpătare a competitivităţii de către statele din Sud. Ţelul final ar fi o reunificare în timp a celor două monede, într-un singur „euro”, prin întărirea treptată a euro-Sud, ca urmare a câştigurilor de productivitate (aşa s-a întâmplat în anii 1865-1875 cu „greenback-ul”, care s-a întărit până a ajuns la valoarea „goldback-ului”).

Dar adevărata bătălie care trebuie dusă în ţările Sudului Europei este în domeniul economiei reale. Reformele structurale sunt singurele de natură să asigure în timp o convergenţă sustenabilă; politicile monetară şi fiscală pot cel mult să câştige timp. Prin reforme structurale înţelegem în primul rând liberalizarea pieţei muncii (astfel încât sindicatele taximetriştilor, frizerilor sau poştaşilor să nu mai fie nişte “caste” închise), eliminarea monopolurilor de stat şi private, conformarea de către toţi agenţii economici la plata taxelor, îmbunătăţirea infrastructurii  fizice şi a sistemului de educaţie etc. Politici pan-europene pot fi şi ele de folos: de exemplu, îmbunătăţirea migraţiei în interiorul Europei, unde mai puţin de 2 la sută din forţa de muncă  lucrează într-un alt stat decât cel de origine. Dacă mobilitatea forţei de muncă ar fi comparabilă cu cea din SUA, nu am asista la o rată a şomajului de 25% în Spania, de exemplu. Dintre obstacolele care stau  în calea migraţiei intra-europene trebuie rezolvate cel privitor la limbă (engleza ar trebui să devină obligatoriu de studiat încă de la nivelul învăţământului preşcolar) şi cel privitor la portabilitatea drepturilor sociale (ajutor de boală, ajutor de şomaj, pensie etc.)

În final, se poate pune întrebarea (legitimă): dacă toate acestea vor fi îndeplinite şi Europa va fi unită nu numai monetar, ci şi politic şi fiscal, cine garantează supravieţuirea acestei construcţii supra-statale?

Este încă proaspătă în memoria colectivă soarta Uniunii Sovietice, care a colapsat în pofida faptului că avea toate atributele unei uniuni (politică monetară, politică fiscală, diplomaţie şi putere militară unificate), întărite de existenţa unei limbi oficiale (rusa). Colapsul s-a datorat combinării unei mişcări centrifuge (republicile ex-sovietice au rupt nişte legături cu centrul pe care le considerau constrângătoare) cu o mişcare centripetă (analiza cost-beneficiu din perspectiva Federaţiei Ruse a reliefat costul mare de menţinere al uniunii).

Desigur, nimeni nu poate garanta că evoluţii asemănătoare nu s-ar putea înregistra în Europa unită. Dar, în timp ce ţările europene individuale nu au nici o şansă în competiţia globală a secolului XXI, o Europă unită are cel puţin o şansă de a fi printre învingători şi chiar numai acest argument face ca proiectul să merite continuat. Pentru că, aşa cum sună imnul unei echipe engleze de fotbal:
„United we stand
Divided we fall”.

***

Valenin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României

Citește și:

Valentin Lazea / Proiectul european (II): De ce nu ar putea rezista moneda euro în lipsa unei uniuni politice?

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Top-ul discernământului: Creștere spectaculoasă în august a diferenței dintre costurile de împrumut ale României și cele ale altor state UE

Rata dobânzii pe termen lung a scăzut sub zero în Zona Euro și a coborât la doar 0,28% ca medie la nivelul UE, valoare la […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Bruxelles / Fondul pentru ajustarea la globalizare, adaptat pentru un Brexit fără acord

Atribuțiile Fondului european de ajustare la globalizare (EFG) au fost extinse de UE pentru a cuprinde și ajutarea eventualilor șomeri ce vor rezulta dintr-o ieșire […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Competitivitatea în regiune: Indicatorii economici ai României față de celelalte state

România nu își fructifică potențialul de creștere al competitivității în raport cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, din cauza dezechilibrelor interne și […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Tehnocrații de la Bruxelles pregătesc debutul spectaculos al Comisiei von der Leyen: 100 miliarde euro pentru dezvoltarea de ”campioni europeni” în afaceri

Noul executiv al Uniunii Europene vrea să înființeze un fond de 100 miliarde euro cu ajutorul căruia să ”crească” noii ”campioni europeni” care să fie […] ... 
Citeste mai departe »

Razvan Diaconu

Cât şi cum este integrată România cu Zona Euro din punct de vedere al comerţului

România a ocupat în anul 2018 poziţia 13 ca partener comercial al Zonei Euro, atât pe fluxul de export cât şi pe cel de import, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »