Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Vladimir Ionescu | 9.12.2011 .
Noul acord privind consilidarea disciplinei bugetare va fi semjnat de cele 17 ţări ale zonei euro, la care se adaugă alte şase state care nu au aderat încă la moneda comună – a anunţat, potrivit AFP, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European.
Acordul interguvernamental este rezultatul unei nopţi de negocieri, însă Marea Britanie a refuzat să subscrie la el, considerând că interesele sale sunt periclitate.
Van Rompuy nu a menţionat statele din zona non-euro care vor semna acordul interguvernamental,
Potrivit noului acord, fiecare stat din zona euro va trebui să adopte o “nouă regulă bugetară” la “nivel constituţional sau echivalent”, care să afirme că bugetul naţional “trebuie în principiu să fie la echilibru”.
“Unele măsuri descrise pot fi implementate prin legislaţie secundară. Şefii de stat sau de guvern din zona euro consideră că unele măsuri ar trebui incluse în legislaţia primară. Pentru că nu s-a ajuns la unanimitate între statele membre UE, s-a decis să le adoptăm printr-un acord internaţional care va fi semnat în martie, sau mai devreme. Obiectivul rămâne să includem aceste chestiuni în tratatele Uniunii cât mai urgent. Şefii de stat sau de guvern din Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia şi România şi-au exprimat intenţia de a se alătura procesului. Şefii de stat sau de guvern din Cehia şi Suedia îşi vor consulta parlamentele înainte de a lua o decizie”, transmite Consiliul European într-un comunicat dat publicităţii la finalul discuţiilor.
Citeşte şi: