Viktor Orban, criticat dur de politicienii germani după ce a comparat politicile cancelarului Merkel cu invazia nazistă

De Luminita Bogdan | 21.5.2013 .

Premierul ungar Viktor Orban (foto) a fost criticat dur de politicienii germani, după ce a comparat politicile cancelarului german Angela Merkel cu invazia nazistă ordonată de Adolf Hitler. “Germanii au mai trimis cavaleria odată, sub formă de tancuri. Solicitarea noastră ar fi să nu le trimită din nou. Nu a fost o idee bună atunci și nu a funcționat”, a afirmat premierul ungar, într-o emisiune la postul național de radio. Afirmația sa a venit în replică la un comentariu al cancelarului Angela Merkel, care a spus într-o dezbatere că Germania ”va face tot posibilul

generic viagra

pentru a aduce Ungaria pe calea cea bună. Însă nu vom trimite imediat cavaleria”.

La aceeași dezbatere, cancelarul german a respins comentariul rivalului social-democrat, Peer Steinbrueck, care a declarat că UE ar trebui să suspende dreptul de vot al Ungariei în Consiliu, din cauza derapajelor democratice ale guvernului de la Budapesta, relatează EUObserver.

Guvernul Orban, care se bucură de o majoritate comfortabilă în Parlament, a adoptat în ultima perioadă o serie de reforme constituționale, criticii afirmând că acestea limitează independența presei și a justiției. Comisia Europeană a avertizat Ungaria în repetate rânduri în legătură cu aceste reforme.

Și ministrul german de externe, Guido Westerwelle a criticat afirmația premierului ungar, declarând că aceasta este o ”deraiere deplorabilă” pe care Berlinul o respinge ferm. La rândul său, președintele Parlamentului European, Martin Schulz a declarat pentru Spiegel că “declaraţia lui Orban este atât de ridicolă că nici nu merită comentată”. “Sunt sigur că Orban a înţeles foarte bine că afirmaţiile cancelarului erau mai degrabă ironice la adresa Ungariei”, a adăugat Schulz. Politicienii social-democrați și verzii de la Berlin au cerut, de asemenea, o reacție din partea Partidului Popular European (PPE), din care face parte formațiunea premierului ungar.

În încercarea de a atenua tensiunile diplomatice dintre Berlin și Budapesta după afirmația premierului Orban, adjunctul Ministerului ungar de Externe, Gergely Pröhle, a declarat luni seară pentru MTI că șeful guvernului ungar nu a comentat deloc afirmaţiile Angelei Merkel, ci metafora lui Peer Steinbrück.

best organic skin care
zp8497586rq

Comentariile sint inchise.

DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »