Wolfgang Schaeuble spune că Berlinul nu vrea o Europă germană

De Elena Poenaru | 21.7.2013 .

Germania nu vrea o “Europă germană” şi crede că nicio ţară nu poate adopta un rol de conducător, deşi Berlinul are o responsabilitate specială pentru ieşirea din criza zonei euro, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble (foto), potrivit Reuters.

“Este o idee complet absurdă să te gândeşti că Germania vrea să joace rolul de conducător al Europei…Noi nu vrem o Europă germană”, a scris Schaeuble într-un articol ce a fost publicat, sâmbătă, în cinci ziare europene.

Dar, a adăugat oficialul german, în acelaşi timp, “Germania consideră că are o responsabilitate specială pentru drumul asupra căruia s-a căzut de acord pentru ieşirea din criză. Ne asumăm responsabilitatea de a conduce, alături de prietenii francezi”, a explicat Schaeuble.

În ultimul timp, au existat mai multe discuţii contradictorii pe subiectul Germania şi ieşirea din criză, unii criticând Berlinul pentru că face prea mult, alţi pentru că face prea puţin.

“Este greşit să credem că în Europa o ţară ar putea sau ar trebui să conducă. Rezervele Germaniei în acest sens nu legate doar de sentimentul de vinovăţie istorică. Dar compoziţia politică a Europei pur şi simplu nu concepe ideea ca una dintre naţiuni să fie şef şi celelalte s-o urmeze”, a mai precizat oficialul de la Berlin.

“Germania este ultima care ar putea tolera o Europă germană. Vrem mai degrabă să vedem că Germania ajută la redresarea economică din Europa, fără ca ea însăşi să devină slabă în acest proces”, a conchis ministrul.

Schaeuble a vizitat Atena, joi, guvernul grec susţinând că este vorba despre un semn de sprijin acordat de către unul dintre cei mai mari creditori externi.

Dar ministrul german le-a spus deschis grecilor să nu mai ceară un al doilea împrumut, după ce anul trecut un împrumut a fost ajustat, ceea ce a cauzat pierderi masive deţinătorilor de obligaţiuni greceşti.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »